O grupare internațională de traficanți de cocaină, care provenea din Brazilia, a fost destructurată în cadrul unei anchete la care au participat structuri de poliție din opt state, inclusiv ofițeri antidrog din România. Pentru anihilarea grupării au fost cooptați, sub coordonarea Europol, anchetatori din Brazilia, Belgia, Olanda, Portugalia, Spania, Ucraina și Dubai.
Anchetatorii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog împreună cu polițiștii Serviciului Porturi Maritime Constanța au participat, începând cu luna aprilie 2020, alături de polițiști din opt țări la o amplă acțiune care a vizat o grupare formată din cetățeni străini, bănuiți de trafic de droguri, prin intermediul unor transporturi din Brazilia către Europa.
Gruparea ar fi înființat companii de transport în mai multe țări europene, între care România, iar traficanții brazilieni disimulau stupefiantele în containere cu cărbuni. Mărfurile erau trimise cu vapoare care acostau inclusiv în Portul Constanța.
Un astfel de transport a fost descoperit în luna aprilie 2020, când mai multe containere de acest fel au fost identificate pe teritoriul României, rezultatele controalelor fiind, însă, negative.
Pe baza schimbului de date, au fost obținute indicii că gruparea ar avea conexiuni în Belgia, unde, de altfel, au fost făcute mai multe capturi de droguri și mai mulți traficanți au fost arestați.
Conform Poliției Române, în perioada finală a operațiunii, au fost desfășurate acțiuni inclusiv pe teritoriul țării noastre.
Europol a anunțat că în urma acestei anchete au fost reținuți 40 de traficanți de stupefiante.